Fac parte din generatia Mircului. Dintre cei care aveau cont la Xnet si trebuia sa se conecteze inainte de 10. Dupa nu se mai putea, era supraincarcata reteaua… Poate doar dupa 1, cand se culca armata de copiii care stateau pe bariacadele Undernetului in fiecare seara. Nu intram nici cu prea mult timp inainte de 10, ca era scump, si iar rasuna casa de urlete cand venea factura de la Romtelecom. Am si acum in minte taraitul pe care il facea modemul si imi amintesc cum stateam cu inima stransa pana auzeam sunetul cel mai dulce din lume – cel care imi spunea ca s-a conectat. Imi dadea cosmaruri cand ma deconecta pe la 11, exact ora la care nu mai aveam nici o sansa sa intru la loc. Deja dupa vreun an eram „bazata”, nu mai intram decat pe canalele unde aveam op, minim +, iar distractia mea principala era sa le dau kick si ban boboacelor pe care nu le inghiteam. Pe vremea aia stiam pe dinafara comenzile de pe canale si ziua in care soseste factura la telefon.
Stiu, suna a povestea unui om care isi duce viata in mare parte online. Nu, nu sunt genul de om pentru care a fost facuta reclama aia trista cu soldatul cu aripi de inger care nu s-a putut adapta niciodata in real life. Hai ca o stiti – happy – endul consta in faptul ca neadaptatul a descoperit internetul, locul unde poate fi cineva. Nu am reusit niciodata sa intretin o legatura cu cineva pe care nu il cunosc in viata de zi cu zi. Ce-i drept, pe vremea Mircului, mai vorbeam din cand in cand cu cate un necunoscut. Dar niciodata mai mult de doua-trei ori, nu ii suportam pe pustanii, sau, si mai rau, pe babalacii iesiti sa agate pe net cu „asl pls”, cum nu ii suport acum pe cei care ma opresc pe strada cu faze de genul „Ce faci papusa?”, sau care claxoneaza din masina. Serios acum, la ce se asteapta un tip care face de-astea? Ca o sa ma intorc din drum si o sa ii spun ca m-am indragostit iremediabil de vocea lui? Ca m-a impresionat atat de tare cu replica originala incat trebuie sa il am, atunci si acolo, si sa ii smulg tricoul cu „De puta madre” de pe el? Come on…
Acum, nici macar nu mai am Mircul instalat. Nici nu stiu daca il mai foloseste cineva. Nu stiu nici macar daca mai are cineva net ca pe vremuri, de la Xnet… De fapt, nu, nu pot sa cred ca mai e cineva care se multumeste cu atat de putin. Dar parca era mai distractiv pe atunci. Eram implicata in lucrurile care se intamplau acolo, ne imparteam in tabere cand aparea vreun subiect de cearta, aveam cate un obiectiv comun – gen sa inregistram un canal – si discutii pana dimineata. Ne distram pe Mirc. Acum stam pe mess, pe forumuri, citim bloguri, scriem pe bloguri si ne postam fotografiile. Am crescut, dar cand jocul a devenit mai complicat, si-a pierdut farmecul si avantul tineretii.
