The time of my life

Sunt in vacanta. Vacanta bucuresteana, molesita de caldura. Vad filme, noi si proaste, sau vechi si bune. Daca stie cineva vreun film nou misto, nu va sfiiti sa-mi spuneti si mie (mai putin daca ideea voastra de filme misto include muulte urmariri cu masini, batai kung-fu sau roboti programati sa ucida). Citesc, dar nu cat as vrea. De fiecare data cand ma asez in pat sa citesc, ma apuca somnul. Nu e vina mea. Serios. Ma rapune caldura. Dorm pana la pranz, mai trag un pui de somn de dupa-amiaza, asa, si seara pe la 1 deja casc grav. Ies in oras, dar deja nu se mai poate ziua. Ce rost are sa merg la o terasa cu o umbra anemica, care nu face racoare, ci doar fenteaza putin soarele, unde toata lumea e toropita, comanda sucuri cu multa, multa gheata, si se plange de caldura. Bine, nici sa ies noaptea nu mai e mare afacere, dar, oricum, parca mai merge. Nici macar la cumparaturi nu mai am stare sa merg… si asta chiar e grav, va spun eu. Parca nu mai are farmec sa probez tzaspe rochite cand sunt transpirata toata. Nu vreau decat sa ma asez pe scaunelul din cabina de proba si vanzatoarea sa imi aduca o sticla de doi litri de apa rece, rece, pe care sa mi-o torn in cap. Nu, nu vreau sa incerc si o marime mai mica la pantalonii astia, pentru ca nu mai suport hainele pe mine.

Stiu, ma plang cam mult. Si e ciudat, pentru ca, in general, mie imi place caldura. La mine nu exista zona aia de trecere intre cald si frig, unde oamenii spun ca e „numai bine”. Mie mi-e ori cald, ori frig. Si cum frigul este in top 5-ul lucrurilor pe care le urasc, prefer sa fie cald. Dar parca vara asta a pus capac. Ma simt ca in reclama aia la Kandia. O stiti, cea in care se topesc toate lucrurile.

OK, gata. Ma duc sa dau drumu la aerul conditionat. Saracul aparat, cred ca uraste zilele astea la fel de tare ca si mine. Parca nici macar nu mai are puterea de odinioara, dar inca se descurca batranul. Si cred ca ma asez in pat sa citesc, poate astazi reusesc sa stau treaza mai mult de doua ore consecutiv. Ar fi o schimbare binevenita.

Am luat o decizie, intr-un final. Am hotarat sa mai fiu studenta inca un an. Sa ma duc la cursuri si la seminarii, sa imi fac temele, lucrarea de licenta si, eventual, sa mai invat o limba straina. Chiar sa ma intereseze ce se mai intampla la etajul 6. Am hotarat ca vara asta vreau sa citesc carti cu pagini ingalbenite, sa cant la pian, sa vad filme multe, noi si vechi, si sa ma vad cu pretenii. Vreau sa fac sport, sa colind dupa haine si sa dansez. Vreau sa pierd timpul studenteste, nu sa ies la un suc dupa serviciu si sa ma grabesc acasa, ca ma trezesc devreme a doua zi. Nu. Vacanta asta vreau sa dorm pana la pranz.

Aproape toata lumea mi-a zis ca sunt fraiera daca refuz o oferta buna de angajare. Si probabil chiar sunt. Dar mie cel mai mult mi-a placut sfatul Andreei, care mi-a zis sa fac ce vreau, nu ce ar trebui si nici ce imi zic ceilalti, ca o sa fie bine cata vreme sunt eu multumita cu ceea ce fac. Si are dreptate. Nu ma grabesc nicaieri. Mai am doar un an de facultate si dup-aia, probabil, o viata intreaga de mers la serviciu. O singura vacanta si o viata intreaga de concedii, urmata de o pensie mult asteptata, dar care se dovedeste a fi ori incarcata de responsabilitati, ori trista si singura. Oricum, departe de perioada idilica la care viseaza toata lumea.

Stiu, asta pare a fi un post de justificare, scris ca sa ma convinga pe mine. Si probabil asta si este. Pana la urma, nu am nici un motiv sa vreau sa va conving pe voi, nu? Oricum, egoismul motivelor mele nu cred ca va afecta pe nimeni, dar pe mine cu siguranta ma va face fericita. Asa ca… mai am o saptamana jumate de practica. Dup-aia – VACANTA