Arhivă pentru iulie, 2007

Mini Prix rulz. Sometimes.

iulie 27, 2007 la 8:53 pm · Înregistrat sub Fashion madness

Nu-mi plac magazinele gen Mini Prix in perioada reducerilor. Hainele trebuie tratate cu respect, aranjate frumos pe umerase sau pe rafturi, calcare, aerisite, depozitate in spatii care miros, preferabil, a flori. Nu aruncate claie peste gramada. Nu cazute pe jos. Nu incurcate cate 3 pe un umeras, astfel incat sa fie imposibil sa scoti un maieu negru, care pare promitator cat e acolo, in increngatura de umerase, si, dupa ce te chinui trei minute sa il scoti la lumina, se dovedeste ca face parte din hainele cu strasuri multe, multe, in forma de fluturasi si inimioare.

Cu toate ca nu imi plac magazinele de genul asta cand sunt reduceri, o data ce am intrat si am inceput sa ma uit prin rafturi, nimic nu ma poate opri. Pe bune. Nu prea gasesc nimic sa imi placa, dar mereu am senzatia ca sunt foarte aproape de ceva foarte misto. Asa ca ma uita Dumnezeu printre umerase. Ce e cel mai trist, chiar gasesc chestii misto, dar nu imi vin bine. O prietena imi zice sa nu le mai probez. Sa iau marimea mea, si le probez acasa. O data ce le-am cumparat, trebuie sa imi placa felul in care arata pe mine, ca nu prea am de ales. Am zis ca nu e de mine. Rezultatul? Ea si-a luat azi vreo 20 de chestii. Le-a probat acasa si ii vin misto toate. Eu? Le-am probat in magazin. Mi-am luat o fusta roz. Da, roz. Cred ca o sa ma mai gandesc la chestia asta cu cumparatul pe ne-probate.

Comentarii (3)

City of God

iulie 22, 2007 la 12:05 pm · Înregistrat sub me against the world

Ieri am vazut Cidade de Deus (City of God). Cam tarziu, stiu. Nu o sa vorbesc acum despre cat de tare e filmul, au facut-o mult prea multi inaintea mea. Altceva vreau sa spun.

Stiam dinainte ca filmul este inspirat din realitate. Au spus si la sfarsit ca este bazat pe fapte reale. Dar imaginea unui copil care ucide cu ranjetul pe buze imi blocheaza mintea. Stiu ca se poate intampla, dar nu vreau sa accept ca se poate intampla. Refuz sa ma gandesc ca, undeva, este posibil ca niste copii de 6-7 ani sa alearge, desculti, cu niste pistoale in manutele micute.

city-of-god2.jpg

E uluitoare capacitatea umana de a bloca informatiile care nu ne convin. De a vedea doar ce vrem noi. E usor inspaimantator faptul ca fiecare traieste in lumea lui, lume care poate avea o legatura mai mica sau mai mare cu realitatea. Eu, de exemplu, refuz sa vad batrani saraci si bolnavi, copii care cersesc si fura, chiar si adolescenti care stau pe o banca, in parc, ascultand manele de pe telefonul mobil, cu o gramada de coji de seminte la picioare si o bere la doi litri. Probabil nu e bine. Fug de realitate pentru ca nu as suporta toata durerea si mizeria pe care mi le ofera. Sau pentru ca e mult mai confortabil sa cred ca toata lumea porneste de pe picior egal in viata. Din cand in cand, un caine schiop si jigarit sau un batran doborat de boala sau de saracie trec de scutul asta, si constientizarea lor doare. Poate sunt prea tanara. Poate sunt eu nebuna. Poate nu sunt nebuna deloc si asa e toata lumea. Sau poate sunt doar egoista. Tot ce se poate.

E greu sa accepti realitatea fara sa pierzi o parte din sufletul tau. Fara sa devii dur si indiferent. Daca as vrea sa plec din tara, ar fi pentru a nu mai fi inconjurata de atata durere. Si atata mizerie. Stiu ca se poate si mult mai rau decat Romania, dar ma uit la cinismul copiilor din jurul meu si mi-e frica de goana lor dupa o casa ca a lui nea’ Gigi sau dupa o masina ca a lui Mutu. De dorinta de a avea ultimul tip de telefon si tenisi Converse, neaparat. Poate asa e peste tot. Poate peste cativa ani o sa cred si eu ca imi trebuie o garderoba formata exclusiv din haine de fitze si ca scopul suprem in viata e sa ai casa in Pipera, pentru care merita sa faci orice. Dar, pana atunci, prefer sa traiesc in lumea mea, unde oamenii au toate sansele sa fie fericiti. Unde ne zambim unii altora pentru ca ne placem. Sincer.

 


Comentarii (5)

Vacanta in iad

iulie 19, 2007 la 12:11 pm · Înregistrat sub de vara

Sunt in vacanta. Vacanta bucuresteana, molesita de caldura. Vad filme, noi si proaste, sau vechi si bune. Daca stie cineva vreun film nou misto, nu va sfiiti sa-mi spuneti si mie (mai putin daca ideea voastra de filme misto include muulte urmariri cu masini, batai kung-fu sau roboti programati sa ucida). Citesc, dar nu cat as vrea. De fiecare data cand ma asez in pat sa citesc, ma apuca somnul. Nu e vina mea. Serios. Ma rapune caldura. Dorm pana la pranz, mai trag un pui de somn de dupa-amiaza, asa, si seara pe la 1 deja casc grav. Ies in oras, dar deja nu se mai poate ziua. Ce rost are sa merg la o terasa cu o umbra anemica, care nu face racoare, ci doar fenteaza putin soarele, unde toata lumea e toropita, comanda sucuri cu multa, multa gheata, si se plange de caldura. Bine, nici sa ies noaptea nu mai e mare afacere, dar, oricum, parca mai merge. Nici macar la cumparaturi nu mai am stare sa merg… si asta chiar e grav, va spun eu. Parca nu mai are farmec sa probez tzaspe rochite cand sunt transpirata toata. Nu vreau decat sa ma asez pe scaunelul din cabina de proba si vanzatoarea sa imi aduca o sticla de doi litri de apa rece, rece, pe care sa mi-o torn in cap. Nu, nu vreau sa incerc si o marime mai mica la pantalonii astia, pentru ca nu mai suport hainele pe mine.

Stiu, ma plang cam mult. Si e ciudat, pentru ca, in general, mie imi place caldura. La mine nu exista zona aia de trecere intre cald si frig, unde oamenii spun ca e „numai bine”. Mie mi-e ori cald, ori frig. Si cum frigul este in top 5-ul lucrurilor pe care le urasc, prefer sa fie cald. Dar parca vara asta a pus capac. Ma simt ca in reclama aia la Kandia. O stiti, cea in care se topesc toate lucrurile.

OK, gata. Ma duc sa dau drumu la aerul conditionat. Saracul aparat, cred ca uraste zilele astea la fel de tare ca si mine. Parca nici macar nu mai are puterea de odinioara, dar inca se descurca batranul. Si cred ca ma asez in pat sa citesc, poate astazi reusesc sa stau treaza mai mult de doua ore consecutiv. Ar fi o schimbare binevenita.

Comentarii (1)

Sunday, bloody Sunday

iulie 8, 2007 la 10:38 am · Înregistrat sub me against the world

E dimineata. Dureros de dimineata pentru mine. Si mai trist, caci da, se poate si mai trist, e duminica dimineata. Eh, acum asta nu ar fi asa mare lucru, nu? Probabil iti inchipui ca scriu postul asta de acasa, din camera mea, in pijama si cu ochii carpiti de somn, cu o cana mare de ceai in mana si cu niste prajiturele de-alea bune de care face mama. Eventual ca in timpul asta ascult muzica tare, sa ma razbun pe vecinii mei care si-au luat bormasina de curand si au facut o pasiune pentru ea. Da, am ochii carpiti de somn, dar aici se opresc asemanarile cu dimineata de duminica a unui om normal. Sunt la redactie. Treaza de trei ore. Tot trei ore am dormit azi-noapte. Stiu, mi-am facut-o cu mana mea. Stiam ca azi dimineata trebuie sa fiu aici, nu m-a obligat nimeni sa stau pana dimineata in club. Da’ nah, era prea fun ca sa plec.

Eh, partea la care eu chiar nu am nici o vina e ca sunt vreo 5 oameni in redactie. Desi saptamana trecuta mi s-a zis sa fiu aici duminica cel tarziu la 10… Evident, printre cei 5 oameni nu e nici tipul care trebuie sa imi dea mie de lucru, nu sunt nici colegele mele. Asa ca eu m-am trezit azi, sau, mai bine zis, s-au luptat cu mine doua bucati parinti si doua bucati catei sa ma dea jos din pat, sa ma hraneasca si sa ma arunce la dus, ca sa vin aici sa stau pe net. Apai sa nu ma enervez?

Comentarii (2)

Remember Mirc

iulie 5, 2007 la 5:43 pm · Înregistrat sub nostalgice

 

Fac parte din generatia Mircului. Dintre cei care aveau cont la Xnet si trebuia sa se conecteze inainte de 10. Dupa nu se mai putea, era supraincarcata reteaua… Poate doar dupa 1, cand se culca armata de copiii care stateau pe bariacadele Undernetului in fiecare seara. Nu intram nici cu prea mult timp inainte de 10, ca era scump, si iar rasuna casa de urlete cand venea factura de la Romtelecom. Am si acum in minte taraitul pe care il facea modemul si imi amintesc cum stateam cu inima stransa pana auzeam sunetul cel mai dulce din lume – cel care imi spunea ca s-a conectat. Imi dadea cosmaruri cand ma deconecta pe la 11, exact ora la care nu mai aveam nici o sansa sa intru la loc. Deja dupa vreun an eram „bazata”, nu mai intram decat pe canalele unde aveam op, minim +, iar distractia mea principala era sa le dau kick si ban boboacelor pe care nu le inghiteam. Pe vremea aia stiam pe dinafara comenzile de pe canale si ziua in care soseste factura la telefon.

mirc.jpg

Stiu, suna a povestea unui om care isi duce viata in mare parte online. Nu, nu sunt genul de om pentru care a fost facuta reclama aia trista cu soldatul cu aripi de inger care nu s-a putut adapta niciodata in real life. Hai ca o stiti – happy – endul consta in faptul ca neadaptatul a descoperit internetul, locul unde poate fi cineva. Nu am reusit niciodata sa intretin o legatura cu cineva pe care nu il cunosc in viata de zi cu zi. Ce-i drept, pe vremea Mircului, mai vorbeam din cand in cand cu cate un necunoscut. Dar niciodata mai mult de doua-trei ori, nu ii suportam pe pustanii, sau, si mai rau, pe babalacii iesiti sa agate pe net cu „asl pls”, cum nu ii suport acum pe cei care ma opresc pe strada cu faze de genul „Ce faci papusa?”, sau care claxoneaza din masina. Serios acum, la ce se asteapta un tip care face de-astea? Ca o sa ma intorc din drum si o sa ii spun ca m-am indragostit iremediabil de vocea lui? Ca m-a impresionat atat de tare cu replica originala incat trebuie sa il am, atunci si acolo, si sa ii smulg tricoul cu „De puta madre” de pe el? Come on…

Acum, nici macar nu mai am Mircul instalat. Nici nu stiu daca il mai foloseste cineva. Nu stiu nici macar daca mai are cineva net ca pe vremuri, de la Xnet… De fapt, nu, nu pot sa cred ca mai e cineva care se multumeste cu atat de putin. Dar parca era mai distractiv pe atunci. Eram implicata in lucrurile care se intamplau acolo, ne imparteam in tabere cand aparea vreun subiect de cearta, aveam cate un obiectiv comun – gen sa inregistram un canal – si discutii pana dimineata. Ne distram pe Mirc. Acum stam pe mess, pe forumuri, citim bloguri, scriem pe bloguri si ne postam fotografiile. Am crescut, dar cand jocul a devenit mai complicat, si-a pierdut farmecul si avantul tineretii.

Comentarii (3)

Freedom

iulie 4, 2007 la 6:25 pm · Înregistrat sub de vara

Am luat o decizie, intr-un final. Am hotarat sa mai fiu studenta inca un an. Sa ma duc la cursuri si la seminarii, sa imi fac temele, lucrarea de licenta si, eventual, sa mai invat o limba straina. Chiar sa ma intereseze ce se mai intampla la etajul 6. Am hotarat ca vara asta vreau sa citesc carti cu pagini ingalbenite, sa cant la pian, sa vad filme multe, noi si vechi, si sa ma vad cu pretenii. Vreau sa fac sport, sa colind dupa haine si sa dansez. Vreau sa pierd timpul studenteste, nu sa ies la un suc dupa serviciu si sa ma grabesc acasa, ca ma trezesc devreme a doua zi. Nu. Vacanta asta vreau sa dorm pana la pranz.

Aproape toata lumea mi-a zis ca sunt fraiera daca refuz o oferta buna de angajare. Si probabil chiar sunt. Dar mie cel mai mult mi-a placut sfatul Andreei, care mi-a zis sa fac ce vreau, nu ce ar trebui si nici ce imi zic ceilalti, ca o sa fie bine cata vreme sunt eu multumita cu ceea ce fac. Si are dreptate. Nu ma grabesc nicaieri. Mai am doar un an de facultate si dup-aia, probabil, o viata intreaga de mers la serviciu. O singura vacanta si o viata intreaga de concedii, urmata de o pensie mult asteptata, dar care se dovedeste a fi ori incarcata de responsabilitati, ori trista si singura. Oricum, departe de perioada idilica la care viseaza toata lumea.

Stiu, asta pare a fi un post de justificare, scris ca sa ma convinga pe mine. Si probabil asta si este. Pana la urma, nu am nici un motiv sa vreau sa va conving pe voi, nu? Oricum, egoismul motivelor mele nu cred ca va afecta pe nimeni, dar pe mine cu siguranta ma va face fericita. Asa ca… mai am o saptamana jumate de practica. Dup-aia – VACANTA :)

summer.jpg

Comentarii (6)