Cred ca una dintre replicile de care s-au saturat majoritatea prietenilor mei este “Vreau si eu o rochitaaa”. Spusa pe un ton enervanto-plangacios, evident. Am cautat rochite. Am si probat cateva – verzi, galbene, scurte, lungi, pana la genunchi, inflorate, cu carouri, cu fundite, cu nasturasi, cu tot ce va puteti imagina. Dar nu am gasit ce cautam.
In fiecare zi vad pe cineva imbracat cu o rochita care ma face sa intorc capul. Si mereu am impulsul de a merge la fericita posesoare sa o intreb unde a gasit minunea de pe ea, care e magazinul ala care face haine de poveste, care ii imbraca pe cei care le poarta, nu doar ii acopera? Si dup-aia imi dau seama ca am vazut si eu rochita aia pe umeras. Ba chiar am si probat-o. Mie de ce nu mi-a placut?
Si mi-am dat seama ca nu vreau doar o bucata de material usor, de vara, bine croit. Eu imi doresc o rochita care sa ma faca sa ma simt… feminina. Sa ma misc ca o balerina intr-un camp cu iarba verde, cruda si inalta, sa alunec gratios printre oamenii care se inghesuie dimineata in pasajul de la Unirii. Sa am parul prins intr-o coada de cal care se misca in acelasi ritm cu mine si sa ma potrivesc cu un soundtrack cantat de Coldplay. Nu e de mirare ca nu am gasit nimic satisfacator, nu?
andrejia spus
fairytale-ish.
Kitzi spus
Sa mor daca te-am auzit cu rochita pana acum