Imi place sa merg cu autobuzul. Serios. Nu, nu ziua, cand aerul clocoteste si oameni straini si urat mirositori se inghesuie in tine. Imi place sa merg cu autobuzul seara. Atunci cand nu e inca noapte, dar poti sa o simti, e aproape, cand autobuzul e gol si stau jos, undeva mai in spate, neaparat langa fereastra si neaparat pe partea stanga. Imi place sa vad sutele de faruri cum impodobesc soselele, in drum spre casa sau spre vreo terasa cu felinare cu lumina galbena si scaune din fier forjat. Imi place sa vad oameni care se urca linistiti in masina. E ora la care nu se mai grabesc niciunde, nu mai cauta disperati scaune, nu se mai imping unii pe altii si nu isi mai arunca gentile pe scaun de la departare, cu privirea aceea salbatica.
Seara, cand merg cu autobuzul si ascult ceva frumos, ma simt ca intr-un film. Unul cu buget redus, dar cu distributie buna J si cu o viziune regizorala revolutionara. Simt ca, prin geamul mare, orasul traieste pentru mine. Ca eu sa ma bucur de el si sa simt ca o particica din el. Pe cat urasc Bucurestiul dimineata, pe atat il iubesc cand vine noaptea.
Nu stiu de ce, dar senzatia asta o am doar cand merg cu autobuzul. Tramvaiul ma lasa rece, cu troleul nu am fost niciodata prietena, iar masina mea… sa ziceam ca ceilalti participanti la trafic nu apreciaza la fel de tare ca mine ce frumos arata rosul, galbenul si verdele pe cerul intunecat sau ce misto e imbracata tipa de pe noul panou publicitar. Cand conduci, orasul te grabeste, nu te lasa sa il admiri in voie.
cezar spus
te inteleg perfect
) nu e nimic mai frumos pe lume decat sunet de Adrian cand de abia ai facut ochi si te chinui sa-ti termini cafeaua, in timp ce mai scapi cate o injuratura (pe ritm de manea, a se retine) din cauza aglomeratiei insuportabile.
desi, eu personal, prefer Golful meu 5, din care duduie manelele dimineata
atat am avut de spus, multumesc